12.- 27.09.2009
BOOK REVIEW IN ENGLISH & ROMANIAN
BOOK REVIEW IN ENGLISH & ROMANIAN
Shantaram - by Gregory David Roberts
Did
you ever heard before about Gregory David Roberts? Then maybe you’ve
heard about his book from 2003, named “Shantaram”. 'Shantaram' is a
novel based on the life of the author. It is one of the preferated books
of Madonna. And along over one thousand pages I discovered a lot of
aspects of life and a work of a very gifted writer. Gregory’s work has
for sure a lot of adventure, jargon, suspense, lyrical prose,
philosophy, undeniable truths, human filth, but also violence, war,
misery, feelings, dance joy, fights, mafia, drugs, corruption, many
illegall issues, hunger, torture, thirst, prison, friendship, enmity,
betrayal, scandal, justice, sickness and so on. It is a tribute to the
ordinary Indian and a colorfull description of the Indian urban jungle.
Born
in 1952 in Melbourne, Australia, Gregory D.Roberts married as he
reached 18. He became father and graduated with highest scores a night
school, then became a brilliant student. Divorce occurs and he loses all
rights to the child, this being the reason he seeks escape in drugs. To
be able to fund his heroin addiction he begins to break banks and after
short time becomes one of Australia’s most wanted criminals. He is
sentenced in 1978 to about 20 years of jail, but in 1980 escaped the
walls of the most feared Australian prison. Arrived in India after a
period, starts working with the local mafia. In the early ‘90s he is
captured and deported to Germany, where is closed in Frankfurt. The last
period of his sentence take place in Australia until 1997 when, he
finally becames a free man.
The
main character of the novel, called Lindsay, escape the Australian
prison and lands in Bombay on a fake passport. He becomes friend with a
local taxi driver called Prabakar and so he finds a place to live in a
slum, hidden from the law’s eyes. The conversations between Lindsay and
the Indian taxi driver abounds in intelligent humor, are sparkling and
full of significance, containing a lot of life philosophy, which in
Europe has been forgotten. This make from this written book more than a
book. Is is a real journey into life that shows that even the most
complex and powerful systems have at their core a simple and beautiful
pattern. Lindsay’s experiences in Bombay range from falling in love with
Karla, to the world of prostitutes and meeting Rukhmabai of Sundargaon,
who christens him Shantaram, or “man of peace”.
I
have to admit that the second part of this work contains much too
violent passages, with detailed descriptions of the extent of torture,
human wild images of physical injuries and maltreatment. So I began to
pass very quickly over such descriptions. On the other hand, I met
passages in the book where I recognized my own philosophies of life, my
own thoughts I had in different contexts and which I couldn’t exprim in
words in such an eloquent and concise way as this author did. For
example this one: “I’ve seen much worse things than this. But the
biggest problem is that you can’t do anything. See the kids ….well, they
have a lot of problems. See the people in slums – I went to the
neighborhoos in which he lives and the stench of open latrines,
incurable disorder of the place, people stare at your from their hovels
doors …. And you can not change anything. You can not do anything about
it. You have to accept that things could be even worse and that will
never be much better and that you are completely helpless in this
situation. It’s good to know what’s wrong with the world – said Karla
after a while. But it’s equally important to realize that sometimes, no
matter how wrong it is, you can not do anything about it. Many bad
things in this world were not as bad as when someone tried to change
them. I’m not sure I want to see it. I know you’re right. I know that
sometimes things get worse as we try more to be better. But I think if
we do things right, all and all can change for the better.”
S h a n t a r a m
de Gregory David Roberts
Ați auzit vreodata de Gregory David Roberts?
Nu? Ar cam fi timpul să o faceți. După ce am citit, aproape pe
nerăsuflate, cele peste 1.000 de pagini ale cărții sale, nu numai că nu
îmi iese din minte, dar mă și face să îl percep ca fiind una dintre cele
mai interesante personalități, persoana care a avut parte probabil de
cea mai bătăioasă viață despre care mi-a fost dat să citesc, spiritul
cel mai rebel și cel mai curajos pe care ți-l poți imagina ca banal
muritor ..... Mi se pare o lectură debordantă. Să o numești fascinantă e
ca și cum nu ai exprima nimic. Are jargon, aventură, suspans, proză și
lirică, filosofie, multă filosofie reală, palpabilă, adevăruri
incontestabile, murdărie umană, violență, război, mizerie, sentimente,
dans, bucurie, bătaie, mafie, droguri, corupție, multă ilegalitate,
foame, sete, tortură, închisoare, prietenie, dușmănie, trădare, scandal,
justiție, boală, este un elogiu adus indianului de rând, este o
incredibilă descriere a junglei indiene citadine, absolut incredibilă
......
Când
citești o astfel de carte și când afli că totul a fost real trăit de
autor, îți dorești să fi un jurnalist care să aibă acces la el .... Căci
a-ți dori să faci deja parte din cercul celor apropiați lui și să ai
astfel ocazia să îl vezi, să îl simți, să poți sta lejer de vorbă cu el,
să îi simți îndeaproape filosofia .... e deja utopic! Dar asta mi-aș
dori eu acum, după ce am terminat lectura.
Uitându-mă pe site-ul său, www.shantaram.com,
la pozele lui la 57 de ani, mă gândesc la toate scenele de război,
mizerie, lupte și bătăi și tortură pe care le descrie detaliat în carte
și mă întreb: ”Cum e oare posibil să arate încă a om, încă întreg,
nemutilat vizibil ....????”
Gregory
David Roberts este, fără îndoială, dintre cei care se înscriu în ”viața
bate filmul!!” Ce mă uimește în mod deosebit este faptul că a scris și a
publicat despre ”lucruri interzise”, el însăși aflându-se într-o
poziție destul de delicată, un evadat căutat de toată poliția
australiană .... Forța, transparența, deschiderea, detaliul cu care a
scris tot ce este cuprins în cele 1.000 de pagini .... pur și simplu
incredibil .....
Născut
în 1952 în Melbourne (Australien), s-a căsătorit cu ocazia celei de-a
18-a aniversări, devine tată și absolvă, cu cele mai mari note posibile,
o școală serală, devenind apoi un student strălucit. Intervine
divorțul, ocazie cu care pierde orice drept asupra copilului. Acesta ar
fi motivul pentru care își caută alinarea în droguri. Pentru a-și putea
finanța apoi dependența de heroină, începe să spargă bănci și devine
unul dintre cei mai vânați infractori ai Australiei. Este condamnat în
1978 la vreo 20 de ani, dar în 1980 evadează dintre zidurile celei mai
de temut inchisori australiene.
Ajunge
in India și după o perioadă, începe să lucreze cu mafia locală. În anii
90 este prins și expulzat Germaniei, unde este închis cu teroriștii
RAF, în Frankfurt-Preungesheim, una dintre cele mai sigure închisori
germane. Ultima perioadă a sentinței sale a ispășit-o în Australia, până
în 1997 când, în sfârșit, a devenit liber.
În cartea sa, “Shantaram”,
autorul descrie cum a reușit să evadeze din închisoare și ce a urmat
după aceea, cele peste o mie de pagini adăpostind o realitate ce
armonizeaza și cu o parțială ficțiune. Este o lectura incitantă, care
parțial te ține cu sufletul la gură. Anumite pasaje mi s-au părut mult
prea violente prin descrierea detaliată a gradului de tortură,
sălbăticie umană, imagini ale rănilor și maltratărilor fizice mi se
conturau în ochii minții așa că, la al doilea volum, am început să trec
foarte rapid peste astfel de descrieri.
Am
întâlnit pasaje în carte în care am recunoscut propriile filosofii de
viață, propriile gânduri, avute în diverse contexte, dar nemodelate în
cuvinte atât de concis și de grăitor cum a făcut-o acest autor. De
exemplu, pasajul de mai jos este exact starea de spirit pe care am
avut-o in Africa, în timp ce înaintam spre acoperișul continentului,
Kilimanjaro, numit și Kibo, Kili.
”Am văzut și alte lucruri mai rele decât asta. Dar problema cea mai gravă este că nu poți face
nimic. Vezi copii care .... Care, mă rog, au o grămadă de probleme,
vezi oameni în mahalale - m-a dus în mahalaua în care trăiește el, iar
duhoarea latrinelor deschise, dezordinea iremediabilă a locului, oamenii
care se holbează la tine din ușile cocioabelor lor ..... și nu poți
schimba nimic. Nu poți face nimic în legătură cu asta. Trebuie să
accepți că lucrurile puteau sta și mai prost și că niciodată nu vor sta
mult mai bine și că tu ești complet neajutorat în această situație.
E
bine să știi ce e în neregulă cu lumea, spuse Karla după un timp. Dar e
la fel de important să îți dai seama uneori că, oricât de greșit ar fi,
nu poți face nimic în privința asta. Multe lucruri rele în lumea asta
nu au fost la fel de rele ca atunci când cineva a încercat să le
schimbe.
Nu
sunt sigur că vreau să văd asta. Știu că ai dreptate. Știu că uneori
înrăutățim lucrurile cu cât încercăm mai mult să le facem să fie mai
bune. Dar vreau să cred că dacă facem lucrurile așa cum trebuie, toți și
toate se pot schimba în bine.
Știi, azi chiar m-am întâlnit din întâmplare cu Prabaker. Mi-a spus să te întreb despre apă, orice ar putea însemna asta.
A,
da, am râs eu. Ieri am coborât din hotel să mă întâlnesc cu Prabaker.
Dar pe scări urcau niște indieni care duceau pe cap vase mari cu apă. A
trebuit să mă lipesc de perete ca să poată trece pe lângă mine. Când am
ajuns jos am văzut un butoi mare din lemn cu niște roți din metal
atașate. Era un fel de căruță cu apă. Un alt tip avea o găleată pe care o
umplea cu apă și cu care apoi umplea alte vase. M-am uitat la ei ore-n
șir, la oamenii aceia care urcau și coborau cu vasele. Când a venit
Prabaker l-am întrebat ce făceau oamenii aceia. Mi-a spus că era apa
pentru dușul meu. Că apa venea de la un rezervor aflat pe acoperiș și că
acei oameni umpleau rezervorul cu apa din vasele pe care le tot cărau.
Bineînțeles.
Da, tu știi asta, și știu și eu acum,
dar ieri am auzit pentru prima dată despre așa ceva. Pe căldura asta am
făcut și câte trei dușuri pe zi. Nu mi-am dat seama niciodată că
oamenii ăia trebuie să urce șase etaje și să umple un afurisit de
rezervor ca eu să pot face dușurile alea. M-am simțit groaznic, îți dai
seama? I-am spui lui Prabaker că n-am să mai fac niciodată nici un duș
în hotelul ăla. Niciodată.
Și el ce-a zis?
A zis: ”Nu, nu, nu înțelegi. El a numit-o muncă-pe-care-o-fac-oamenii. Mi-a explicat că datorită unor turiști ca mine oamenii aceia au slujbe.
Și mi-a mai spus că fiecare dintre acei oameni întreține o familie cu
salariul primit. Ar trebui să faci trei, patru, cinci dușuri pe zi, mi-a spus el.”