Gesamtzahl der Seitenaufrufe

Montag, 4. September 2006

Film: Pictăm sau facem amor?

Peindre ou faire l'amour?


Madeleine și William sunt căsătoriți de mulți ani, probabil mai mult de 20. După ce fiica lor intră în rândul adulților și pleacă să-și trăiasca propria existență, viața cuplului pare amenințată de …. liniște. Prea multa liniște. O prea banală liniște. O liniște de-a dreptul periculoasă, într-un cuplu care se cunoaște pe toate fețele. 
De fapt aici am greșit…. 
Există doar iluzia că îl cunoști pe celălalt pe toate fețele…. 
Filmul este, printre altele, o confirmare a faptului ca nu ajungem sa ne cunoastem pe noi insine in totalitate, d-apai pe celalalt?! Niciodata nu stim ce si cat putem duce, ce fantezii putem avea, cat de bogata ne poate deveni imaginatia, cat de ascunsa ne poate fi dorinta, ce am fi in stare sa facem daca am avea la indemana un “simplu” context, un “simplu” imbold, o “simpla” provocare etc…… caci, desi totul este extrem de simplu, nimic nu este atât de simplu cum vrem noi să pară…. 
   Filmul este din 2005 si a participat la Festivalul de la Cannes. Este catalogat ca fiind o comedie, eu personal nu l-am perceput ca fiind ceva de râs. Are, intr-adevar, unele scene cu priviri si gestică care provoaca o anumita buna-dispozitie, dar de aici și până la a-l încadra ca fiind o comedie consacrată mi se pare drum lung…. dar, nu eu sunt specialista, criticii de film probabil știu ei ce fac, nu? (și în timp ce scriu, printre mici cocoloașe de vin roșu, ascult dialogul din neasemuitul “parfum de femeie”, cu Al Pacino, unul din filmele “de căpptâi” :-))
   Filmul este ca o replică antonimă vs. severului libertinaj al anilor ’68; utopia mult-comentatei “iubiri libertine” a facut pasi timizi in micul spatiu rural, de altfel, fantastic de idilic, dovedindu-se a fi…. cum sa spun? trăibilă! Suna aiurea? “trăibilă”, practicabilă. (“Totul e o porcarie cât casa de mare!” – tocmai filosofează Al Pacino în fantasticul lui rol…. Evident ca îți trebuie ¾ din viață ca să ajungi la atitudinea și aplombul pe care le afișează el, ca bărbat, în acest rol). 
  Schimbul de partneri – ideea din film, care, desigur, invită la o analiză mult mai complexă, căci poate fi ceva mult peste un simplu schimb de parteneri sau poate fi doar un simplu, limitat, animalic schimb de parteneri – nu este însă prezentat ca un menage en troi sau en quatre, ci ca o alianță între două perechi intacte. Ceea ce face diferența, atenție! 
 Și iar fac o paranteză: În urma cu X ani am cunoscut un tip. Aparent charismatic, în esență un parazit. După un an de zile, timp în care am ținut legatura sporadic și în mod inexplicabil, în convorbirile noastre a apărut și această tematică și el povestea cum, din parte componentă la o astfel de experiență ajunsese să devină …. doar un martor. Tocmai de aceea nuanţa oferită de film, aceea de “link între două perechi intacte” mi se pare extrem de importantă în modul de a pune problema, căci scuteşte de la suferinţe singuratice şi individuale. Ceea ce este un plus. Atâta timp cât în viața asta decidem, în mod conștient, să facem lucruri care îi implică și pe alții, este de o importanță vitală să avem grijă nu de noi în primul rând, ci tocmai de ceilalți, pentru că nimic pe lumea asta nu ne dă nouă dreptul de a decide asupra vieții și sentimentelor și iluziilor celorlați. Fă ceea ce faci asigurându-te că nimeni nu va suferi în așa măsura încât să nu mai găsească frumosul și farmecul vieții de zi cu zi. Este exact ceea ce individul in general NU face, pentru ca a te gandi la ceilalti inseamna un consum de energie pe care aproape nimeni nu este dispus sa si-l asume… bla-bla-bla-bla 
  Revenind la acest film franțuzesc (“pictăm sau facem dragoste?”): 
Madeleine își cauta prin iarba înaltă, undeva într-o zonă de nuci, un loc sa picteze, un loc în care să surprindă o anumita lumina. Și acolo îl cunoaște pe primarul orb al satului respectiv, pe numele lui, Adam. Căsătorit cu o tânără, pe numele ei, Eva. Datorita lui Adam, ca sursa de informaţie, cuplul nostru, cel căsătorit de atâta amar de ani, care, prin plecarea fiicei se pare ca a rămas debusolat şi înstrăinat, nemaştiind ce să înceapă unul cu celălalt (remarcați replica lui, înainte de a lua decizia să cumpere casa aceea!), ajunge să cumpere, spontan, o veche casă țărănească situată lângă locul unde se oprise Madeleine să picteze, retrăgându-se din existenta citadina undeva la țară, in mijlocul si inima naturii, acolo unde se poate descoperi iubirea si dragostea in sine…… 
Noua achiziție intra in renovare si, in prima seara petrecuta acolo, cele doua cupluri se aduna la o cina idilica ca intre prieteni: Madeleine si William, Adam si Eva
  Există în film o înlănțuire de scene absolut minunate. Există acele scene când cuplul nostru stă liniștit acasă și ambii ciulesc urechile la fiecare sunet și zgomot, așteptând și sperând – cu dorință și furie în același timp – sosirea celorlalți doi, Adam și Eva (un fel de ”salvați de clopoțel”).
Sunt scene bune, iese în evidență o adevărată tradiție franțuzească, iese în evidență spiritul gurmand și aristocratic al francezului, focul din șemineu cu umbrele răspândite în jur, se ascultă discuri cu muzica interesantă, la un moment dat cântă Jacques Brell (unul din favoriții mei!), dimineașa pe terasa aceea magnifică asculși tot felul de ciripituri, mai apare un joc de golf cu prietenii pe care i-ai lăsat în oraș. 
  Puterea filmului nu stă neapărat în subiect – sunteti de acord cu mine, ca ideea, in sine, va este cunoscuta deja de multi ani, nu? -, ci in mod deosebit in atmosfera degajata (tocmai se cântă un tango în filmul cu Al Pacino şi cei doi se distrează în acel Ferrari roşu….). 
Desigur ca filmul dă naştere la o serie de intrebari, pe care el, filmul in sine, nu le poate onora cu răspunsuri. Poate apărea ca fiind un film lipsit de conținut. Unele dialoguri pot fi percepute ca fiind ale naibii de artificiale, există tendința de a nu da crezare nici unuia dintre cupluri. Si cuplul al doilea, atât de …. metaforic numit, “Adam si Eva” (orbul Adam si paradisiaca tentatie!!!), al carui rol este de a deschide o alta ușă a vieții pentru primul cuplu, Madeleine si William….. discutabil. 
Este vorba de curiozitate, dorință carnală (hm, cu unele rețineri, nu este o idee prea pregnanta în film, de fapt o văd ca pe unul din aspectele care ar trebui enumerat mai la sfârșitul listei), de noutate, de shok (pentru prima pereche), de incercare, de senzualitate, de sex, evident; de ieșire din rutină; de descoperire, de Re-descoperire, de acceptare, de șovăială, de culori, de deschidere, de capacitatea de a aprecia viața în sine, momentul, de a aprecia ce ai, ce descoperi, ce ți se oferă, ce depinde de tine, de vointă; există și remușcări, vagi tente de morală (un termen limitat si impus doar de faptul ca s-ar putea să existe comentarii de la ignoranții de pe margine). 
  Totuși, filmul își schimbă turnura și, pentru a doua oară, o tentă nebănuită șerpuiește, sâsâie și te lasă să mergi mai departe, pentru tine însuți, cu întrebările, răspunsurile, imaginile, propriile gânduri și decizii. 
În partea a doua, adică spre final, filmul devine mai neliniștit, cuplul nostru schimbă alți parteneri, ai impresia că tocmai se intră în alt univers, dar acest al treilea cuplu este ceva diferit, este doar o apariție, ca un vânt printre sălcii, care migrează de la o zonă la alta, nerevenind niciodată printre aceleași frunze. Sunt stilați, tineri (mai tineri cu măcar 10 ani, deci eventuala tentație de a considera că doar după o anumită vârstă îți pot veni idei de acest gen, poate fi tăiată de pe listă) de mult conștienți că a schimba parteneri poate fi un stil de viață. 
S-ar putea percepe filmul și ca fiind o dramă ușoară, acum depinde de disponibilitatea și deschiderea spectatorului în sine. Este, oricum, un joc al seducției. Poate fi intitulat și “Achiziție cu urmări”, mă gândesc la achiziția acelei case țărănești, căci contextul și mediul au un rol extrem de bine definit în toată povestea asta. Oricum, decizia de a vinde tot și de a se muta undeva pe o insula în Pacific, urmând o primă reacție demnă de o vârstă adolescentină, se schimbă brusc tocmai datorită apariției celei de-a treia perechi, ocazională și nerepetabilă. Dar, așa cum Adam și Eva au apărut în viața lor, introducându-i într-un nou univers, într-o nouă perspectivă, așa au apărut și ceilalți doi și așa vor mai apare, poate, și alții. Apare în film, de două ori, o afirmație: 
“și a deține ceva înseamnă emoție”, sau, alfel formulat: “și proprietatea este tot o emoție”. Prima oară o spune Adam către Madeleine, apoi Madeleine către William, totul înainte de achiziția casei. Cu ocazia vizitării casei, Madeleine îl seduce pe William și îl vezi pe acesta ieșind năuc și hotărându-se să cumpere! Figura lui năucă va mai apara și în alte scene. E clar ca tipul – pensionat, fost meteorolog – redescoperă anumite aspecte ale vieții, ale cuplului și cei doi, care apar la început ca un cuplu rutinat, bazat doar pe prietenie platonică, redescoperă pasiunea, emoțiile, acceptă cuplul Adam și Eva cu brațele deschise, devenind dependenți de prezența lor, primindu-i apoi în casa lor dupa incendiul apărut în mod fatidic. Poate că seara în care are loc switch-ul partenerilor este introdusă prea brusc în scenariu, dar…. Asta este, trăim în epoca comercializării rapide, trebuia evitata lălăiala, trebuia trecut la subiect, nu? (Păcat, dar cam asta e realitatea și din viața zilnică. Alta temă de discuție!) Interesante sunt reacțiile de după noaptea respectivă. Filmul evită a da naștere la încărcări speculative. Cuplul nostru este, clar și fără nici un dubiu, total debusolat, dar la fel de clar este și faptul că pentru Adam și Eva nu era nimic nou la orizont. Urmează apoi tatonarea și “câștigarea de teren”. 
Ar fi puțin nedrept să limităm filmul doar la conotațiile sexuale. La finalul filmului, Madeleine și William nu mai sunt doar prietenii vechi, ci sunt un cuplu nou, legat prin dragoste și iubire materializată carnal, ceea ce duce deja la o altă atmosferă, la altă gestică, la alt ritual al vieții zilnice. Căci, orice am vrea noi să recunoaștem sau nu, sexul în sine schimbă absolut totul între doi oameni. Rămânând la partea pozitivă, adică la acele cazuri când sexul este o împlinire, o completare a celorlalte aspecte avute în comun, sexul, adică a face dragoste în mod fizic, este veriga vitală fără de care un cuplu nu se poate numi că trăiește cu adevarat. Se poate numi orice altceva: că se sacrifică, că se chinuie, că se tolerează, dar e clar că nu trăiește. Sau trăiește în stilul “happy family”, care aici nu devine parte integrantă de dezbatere (adică cei doi se întâlnesc acasă și în viața socială, dar fie dorm în paturi separate, fie în același pat, fără să notifice prezența celuilalt, căci fiecare în parte, tacit sau stabilit, face dragoste cu alții și prin alte părți, dând impresia rudelor și cunoștintelor comune că ei sunt “the happy family”. Este și ăsta un stil de viață.) Oricum, din cât de puțin știu eu despre stilul franțuzesc de viață, acest film nu se dezice. A se lua filmul ca film și ca posibilă realitate pentru cel care îl vede. Nu te repezi să spui: “Never in my life!!!” – habar nu avem că trăim, dacă, în fața a ceva nou, începem cu: “Eu??? Niciodată !!!!” Nici măcar când te simți sigur pe tine. Căci: cel mai sigur lucru în viață este faptul ca nimic nu este sigur.
Anka, 04.09.2006, 00:05