Gesamtzahl der Seitenaufrufe

Sonntag, 29. September 2013

CARTE: Tibetul secret

Acest text mi-a atras atenția în mod deosebit din cauză că a fost scris în urmă cu 61 de ani. Din el se pot trage multe concluzii raportate la ceea ce se întâmplă astăzi în societatea care ne înconjoară (și care este de fapt propriul nostru produs, prin acțiunea, reacția sau pasivitatea fiecărui individ în parte!) și la plângerile și frustrările și nemulțumirile noastre ce par să se umfle pe zi ce trece, dându-ne – cel puțin unora dintre noi, care ne pierdem timpul cu analize inutile asupra sensului și direcției vieții – senzația că va veni și explozia finală. Savurați pur și simplu lectura și mai vorbim după aceea. Nu începeți analiza pe parcursul primei lecturi, pentru că vă veți pierde în superficialitatea cu care ne-am obișnuit și pe care societatea o cultivă cu o insistență distrugătoare.

“Florența, 23 martie 1950
Dragă Fosco,
Am terminat de citit chiar acum cartea ta despre Tibet. Cunosc mulți călători care au descris Acoperișul Lumii și căile sale de acces presărate cu obstacole, munți și deșerturi; dar nici autorii mei preferați, abatele francez Huc, acum un secol, nici calugărul japonez Ekai Kawaguchi, în timpuri mai recente, nu au reușit așa cum ai reușit tu, să mă facă să uit că, în realitate, nu m-am mișcat din casă. Trebuie să-i amintesc pe Dougthy cu Arabia Pustie, pe Freya Stark cu Valea Asasinilor, pe Mildred Cable cu Deșertul Gobi, pentru a-i regăsi pe cei care m-au purtat cu ei, cum ai făcut tu, în timpul lecturii. M-am udat până la oase, am îndurat înghețul, mirosuri ciudate aproape ca m-au sufocat, m-a cuprins greața din cauza mâncărurilor exotice, am cunoscut oboseli cumplite, m-am bucurat de aerul dimineții plin de ozon și, în fine, căldura unei zile de vară mi-a înseninat sufletul. În mod special am fost cu tine acolo sus când stăteai de vorbă cu tibetanii, fie ei laici sau preoți, mistici, învățați, teologi, cântăreți, negustori, cerșetori, meșteri și artiști, sau doar frați ai proletariatului și ascetic, țărani și ciobani. Și așa cum ai simtit și tu, după ce m-am obișnuit cu veșmintele lor somptuoase, cu murdăria, cu zdrențele și mirosurile lor urâte, am întâlnit oameni întru totul asemănători nouă.
Din punct de vedere cultural, acesta este motivul cel mai serios și profund al unei călătorii. E atât de greu să depășești convingerea înnăscută – ce tinde să devină o adevarată axiomă – conform căreia doar noi suntem ființe umane raționale, și nici un alt străin, chiar occidental fiind, nu este pe deplin așa. Avem nevoie de un studiu îndelung și animat de o vie simpatie pentru a ne convinge că există oameni tot atât de buni, de inteligenți, de autentici, cum – fără îndoială – ne considerăm noi.
Pentru asta nu trebuie atât să călătorim cât să hoinărim, așa cum ai făcut tu în Tibet; astăzi în schimb tindem tot mai mult să ne lăsăm transportați, asemeni unor scrisori bine închise în sacii poștali, de trenuri rapide, sau mai rău, de avioane, văzând puțin și auzind doar zgomotul și șuieratul vehicolului care ne poartă de la o afacere la alta, de la o plăcere la alta, într-o falsă monotonie creată parcă cu scopul de a ne face să uităm, sau chiar să suprimăm, nu numai problemele spirituale, ci orice fel de curiozitate.
Ne putem aștepta ca arta de a călători, în vechiul înțeles al cuvântului, să fie aproape cu totul pierdută: și așa ar fi dacă nu ar exista tineri cărora le place să colinde din vale în vale precum “pelerinii fermecați”, dormind prin cabane sau sub cerul liber, cu toate simțurile pregătite pentru a vedea, a privi, a se bucura, a asculta și a învăța.
Ce bine scrii! Cum reușești să dai tot felul de informații, să transmiți senzații și să evoci! Ai știut să provoci în mine o duioasă dorință de dragoste pentru tânăra prințesă din Sikkim; ea a învățat multe lucruri din Occident, dar în gândul ei poartă mereu Lhasa, nu ca pe un templu al Graalului, ci ca pe o capitală a modei și a plăcerii, un ciudat Paris Asiatic. Și întoarcerea ta în zbor din India în Italia, de la Calcutta la Roma, câte evocări în denumirile locurilor peste care ai trecut!
Odată distanța umplea de farmec numele țărilor și ale orașelor, evoca nostalgii – „dahin”, acolo jos! – pentru lucrurile îndepărtate, greu de ajuns și de obținut, pentru care ți-ar fi trebuit curaj și vitejie, mijloace și noroc, dar și viclenie, pentru a trece de la fantezie la realitate. Și timpul dăruit de Shiva – cel care păzește și distruge lumile – e tot mai neluat în seamă, fiind, acum, aproape abolit de mijloacele moderne.
Italo Balbo a coborât din avionul său la Gadames și i-a intrebat pe șeicii veniți în întâmpinarea lui, în cât timp ajung ei la Tripoli. „Douăzeci și opt de zile”. „Dar eu am ajuns aici în trei ore!” „Atunci ce faci în restul de douăzeci și opt de zile?” Ei trăiau când călătoreau. El zbura și gata.
În aceasta constă, poate, una din diferențele esențiale dintre timpurile de odinioară și cele de astăzi. Pe atunci, omul trăia în orice făcea. Acum se trăiește în intervalele dintre o acțiune și alta. Viața nu mai este o condiție independentă și superioară față de multiplele activități în parte.
Asta însă nu-l privește pe un călător ca tine. Dă-mi voie să îți mulțumesc din nou și să te felicit pentru toate observațiile și sugestiile pe care mi le-ai dăruit prin această carte.”
Bernard Berenson
Cartea „Tibetul secret”, de Fosco Maraini, a fost publicată pentru întâia oară în 1951, ca o relatare a călătoriilor întreprinse în Tibet în anii 1937 și 1948, în compania lui Giuseppe Tucci, și în parte a lui Regolo Moise și Piero Mele.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen